Decizia

La prânz, Marian a stat în curte, privind dealurile din jur.
Era liniște. O liniște pe care nu o mai simțise de ani întregi.

Iulia s-a apropiat încet.

— O să pleci, nu?

Marian a ezitat.

— Autobuzul de dimineață a trecut… dar poate pot lua altul diseară.

Iulia a dat din cap.

— Deci tot fugi.

Cuvântul a rămas suspendat în aer.

Marian a privit-o lung.

— Nu fug. Doar… nu știu ce caut aici.

Iulia a zâmbit ușor.

— Nici eu nu știu ce caut pe internet.

Intervenția Lenuței

Lenuța a apărut cu un coș de mere.

— Dacă tot stați așa filozofic, vă zic eu ceva: ori vă certați, ori vă cunoașteți. Dar nu-mi stați ca doi străini în curtea mea.

A pus coșul jos și a continuat:

— Viața nu vine cu profiluri perfecte. Vine cu oameni reali. Și dacă tot v-ați găsit, măcar nu vă mai uitați ca la poze.

Primul pas real

Seara, Marian a reparat poarta stricată din curte.
Iulia i-a ținut șuruburile.
Nimeni nu vorbea prea mult.
Dar nu mai era tensiune.

Când a terminat, Marian s-a uitat la ea.

— Știi… poate nu am greșit chiar complet venind aici.

Iulia a zâmbit.

— Poate nici eu nu am greșit răspunzând.

Finalul deschis

În acea seară, Lenuța i-a privit pe amândoi de la fereastră.
Stăteau pe bancă, în curte, vorbind încet.
Nu mai erau „logodnici de internet”.
Erau doar doi oameni care încercau să se înțeleagă.

Și a murmurat pentru sine:

— Eh… poate că nunta nu s-a amânat chiar degeaba.

Pentru că uneori, cele mai bune povești de dragoste nu încep cum trebuie…
ci cumva complet greșit.