## Cel mai frumos cadou al bătrâneții

Unii spun că bătrânețea înseamnă singurătate. Eu am descoperit contrariul.

Pentru mine, bătrânețea a venit cu un dar pe care nu l-am așteptat, dar pe care îl prețuiesc mai mult decât orice: familia.

Și astăzi, când împlinesc 92 de ani, acest dar stă chiar lângă mine.

Două fetițe mici aleargă prin casă, râd fără griji și mă strigă „străbunico” cu o voce care îmi topește orice urmă de oboseală din oase.

Ele nu știu cât de multă istorie trăiește în mâinile mele. Nu știu câte lacrimi au curs în acești ani. Dar știu să iubească. Și asta este suficient.

Dimineața zilei mele de naștere

M-am trezit mai devreme decât de obicei. Nu din cauza durerii sau a obiceiului, ci din emoție.

Casa era liniștită, dar nu goală. Era plină de viață tăcută.

Din bucătărie se auzea zgomotul ușor al ceștilor, iar mirosul de prăjituri proaspete umplea aerul.

Apoi am auzit pași mici. Grăbiți. Neastâmpărați.

— Străbunicoooo! au strigat cele două fetițe în cor.

Și în acel moment, timpul a devenit copil din nou.