Întoarcerea pe care nu o așteptam

Am rămas privind mesajul mult timp, cu telefonul strâns în palmă, ca și cum ar fi putut arde.
„Sophie tot întreabă de doctorul amabil cu copilul.”

Cuvintele acelea simple au deschis ceva ce credeam că închisese definitiv: o parte din mine care încă îl asocia pe Elias cu siguranța, cu nopțile liniștite și cu promisiunile nespuse.

Dar adevărul era altul. Nu mai eram aceeași femeie care îl iubea în tăcere. Și nici el nu mai era bărbatul în care avusesem încredere.

Întoarcerea în salon

Am intrat din nou în secția de pediatrie târziu, când spitalul devenise mai liniștit, aproape gol. Luminile erau mai blânde, iar sunetele pașilor mei păreau prea puternice în liniștea aceea.

Sophie stătea în pat, cu brațul bandajat și ochii mari, plini de curiozitate. Când m-a văzut, a zâmbit imediat.

— Ai venit, a spus ea fericită.

Lângă pat, Elias s-a ridicat brusc. Oboseala îi întuneca trăsăturile, dar privirea lui era fixată pe mine.

— Nu trebuia să vii dacă nu vrei, a spus el încet.

— Nu sunt aici pentru tine, am răspuns calm. Sunt aici pentru pacient.

Cuvintele au căzut între noi ca o ușă închisă.

Copilul care nu știa de răni

Sophie m-a privit curioasă.

— Ai copilul tău în burtică, nu-i așa?

Am zâmbit ușor.
— Da.

— Îți e frică?

Întrebarea m-a surprins.

Am ezitat.
— Uneori.

Ea a dat din cap serios, ca și cum ar fi înțeles ceva ce adulții uitaseră de mult.

— Și tata îmi spune că nu trebuie să ne fie frică, dar lui îi e frică tot timpul, a spus ea fără să-l privească pe Elias.

Am ridicat privirea spre el. Nu a negat.

O tăcere prea lungă

După ce Sophie a adormit, am ieșit pe hol. Elias m-a urmat fără să spună nimic.

Ne-am oprit lângă fereastra mare a spitalului, unde luminile orașului se reflectau ca niște răni aprinse în noapte.

— Nu ai venit pentru ea doar astăzi, a spus el încet.

— Sunt medicul ei.

— Și nimic altceva?

Am tăcut.

Pentru o secundă, între noi a revenit tot ce fusese cândva: serile lungi, mâinile care se căutau fără cuvinte, planurile despre un viitor pe care nu l-am construit niciodată.

Dar am rupt tăcerea.

— Nu mai sunt femeia care așteaptă explicații, Elias.

El a închis ochii.

— Știu.