Fiica Judecătorului Suprem

Partea a II-a – Adevărul care a schimbat totul

În bucătăria luminată rece de candelabrele luxoase, timpul părea să se fi oprit.

Sângele continua să se întindă pe podeaua albă, iar Anna își strângea abdomenul cu ambele mâini, încercând să suporte durerea care devenea din ce în ce mai puternică.

David ținea telefonul pe difuzor, cu același zâmbet batjocoritor pe față.

Era convins că urma să asculte povestea unui bătrân neputincios sau poate a vreunui om simplu care nu avea nici cea mai mică influență.

Dar vocea care răsună prin difuzor era diferită.

Calmă.

Autoritară.

O voce obișnuită să fie ascultată.

— Cine vorbește? întrebă din nou bărbatul.

David râse.

— Sunt David Miller, soțul Annei. Fiica dumneavoastră provoacă o scenă ridicolă la cina de Crăciun.

Se auzi o pauză.

Apoi:

— Puneți-o imediat pe Anna la telefon.

Tonul nu era o rugăminte.

Era un ordin.

David își dădu ochii peste cap.

— Nu poate vorbi acum.

— De ce?

— Pentru că exagerează. E însărcinată și…

În acel moment, Anna strigă de durere.

Un geamăt sfâșietor care făcu chiar și câțiva invitați să se întoarcă spre bucătărie.

La celălalt capăt al telefonului se lăsă o tăcere grea.

O tăcere care părea mai amenințătoare decât orice țipăt.

— Ce s-a întâmplat cu fiica mea?

David înghiți în sec.

— Nimic grav.

— Puneți-o la telefon. Acum.

Pentru prima dată, zâmbetul avocatului dispăru.

Îi întinse telefonul Annei.

Cu mâinile tremurânde, ea îl duse la ureche.

— Tată…

Vocea i se frânse.

— Sunt aici, draga mea.

— Cred că pierd copilul…

Tăcere.

Doar câteva secunde.

Dar acele secunde aveau să schimbe viața tuturor celor prezenți.

— Ascultă-mă cu atenție, Anna.

Vocea devenise surprinzător de blândă.

— Ambulanța este deja pe drum.

— Cum?

— Am activat localizarea telefonului în momentul în care ai sunat.

David păli.

— Cine sunteți, de fapt?

întrebă el.

Vocea răspunse calm:

— Sunt Judecătorul Samuel Hart. Președintele Curții Supreme a Statelor Unite.

Telefonul aproape că îi alunecă din mână lui David.

Fața Sylviei deveni albă ca varul.

Invitații care ascultaseră conversația rămaseră împietriți.

Președintele Curții Supreme?

Fiica lui?

Anna?

Femeia pe care o obligaseră să gătească de dimineață?

Femeia pe care o umiliseră ani la rând?

Femeia pe care o făcuseră servitoare în propria casă?

În depărtare se auziră sirene.

Mai întâi una.

Apoi încă una.

Și încă una.

În mai puțin de trei minute, strada era plină de mașini de poliție și ambulanțe.

Paramedicii au intrat în fugă.

Au găsit-o pe Anna întinsă pe podea.

Au observat imediat sângele.

Și au început intervenția.

Unul dintre medici a privit furios către David.

— De cât timp sângerează?

David nu răspunse.

— De cât timp?!

— Aproximativ treizeci de minute…

Medicul își pierdu calmul.

— Treizeci de minute?!

Polițiștii începuseră deja să pună întrebări.

Invitații, speriați, povesteau ceea ce văzuseră.

Unii menționară împingerea.

Alții confirmară că Anna ceruse ajutor.

Mai mulți văzuseră telefonul spart.

Fiecare declarație adâncea problema.

David simțea cum lumea lui începe să se prăbușească.

Între timp, ambulanța porni spre spital.

Anna își pierdea conștiența.

Ultimul lucru pe care îl auzi fu vocea tatălui său prin telefon.

— Rezistă, copilul meu. Vin.

Când deschise ochii, era dimineață.

Lumina blândă a soarelui intra prin geam.