— Da. Și am tăcut. Pentru că Victor mi-a spus că „nu contează trecutul familiei”.
M-am uitat direct la el.
— Nu-i așa, Victor?
El nu a răspuns.
În acel moment, Lavinia a izbucnit:
— Nu înțelegi! Tata a făcut totul pentru familie!
Am întors privirea spre ea.
— Pentru familie? Sau pentru control?
Ilie a lovit masa.
— Ajunge! Nu vei distruge numele nostru!
Am zâmbit pentru prima dată în acea zi.
— Numele vostru nu îl distrug eu. Ați făcut asta singuri.
Am deschis laptopul.
Pe ecran au apărut documentele originale: contracte, semnături, rapoarte bancare, toate legate de același nume.
Muntean.
Tatăl meu s-a aplecat ușor spre ecran.
Și a înțeles înaintea tuturor.
— Asta… e firma mea veche.
Ilie a încremenit complet.
Rodica a șoptit:
— Nu trebuia să ajungem aici…
Victor a făcut un pas în spate.
— Ce înseamnă asta? Ce legătură are tatăl ei?
M-am uitat la el.
Și am spus simplu:
— Înseamnă că nu m-ați ales întâmplător.
Silence.
Nu doar în cafenea.
Ci în toată viața lor.
Tatăl meu s-a ridicat complet și a închis dosarul de pe masă.
— Ilie Bălan, a spus el calm, ai două opțiuni: colaborare legală sau investigație completă.
Ilie a încercat să răspundă, dar nu a mai găsit cuvinte.
Am închis laptopul.
Și m-am ridicat.
— Eu am terminat aici.
Victor s-a ridicat brusc.
— Daria, te rog… putem vorbi…
Dar nu mai exista „noi” în acea propoziție.
Am trecut pe lângă el fără să mă uit înapoi.
Și pentru prima dată de când intrasem în casa Bălan, nu mai simțeam greutatea nimănui pe umerii mei.
Pe trotuar, aerul era rece.
Dar curat.
Telefonul a vibrat.
Un mesaj de la tatăl meu:
„Ai făcut ce trebuia. Acum nu te mai întorci niciodată în locul unde ai fost micșorată.”
Am ridicat privirea spre cer.
Și am înțeles ceva simplu:
Nu casa aceea fusese problema.
Ci oamenii care crezuseră că pot transforma o femeie puternică într-o piesă de decor.
Și tocmai ei tocmai își pierduseră scena.
