Descoperirea cutiei

Radu a scos o pereche de mănuși din latex și s-a apropiat de mine. — Deschide-o, Amelia, a șoptit el, ținând ochii pe Victor, care tremura vizibil.

Am rupt plasticul gros care proteja metalul de umezeală. Cutia nu era încuiată cu lacăt, ci doar strânsă puternic cu o bandă izolatoare veche. Am tăiat banda cu briceagul din dotare și am ridicat capacul. Un miros de hârtie veche și mucegai a ieșit dinăuntru.

La suprafață se aflau câteva fotografii cu o femeie tânără, zâmbitoare, cu același câine pe vremea când era doar un pui energic și cu blana lucioasă. Dar sub fotografii se afla un dosar medical și un jurnal cu copertă de pânză albastră. Am deschis jurnalul la ultima pagină scrisă, datată cu exact o zi înainte de dispariția Sofiei.

Jurnalul Sofiei și testamentul ascuns

Scrisul era grăbit, tremurat, plin de o panică palpabilă:

„Victor a aflat despre testament. Unchiul nostru mi-a lăsat mie întreaga avere, inclusiv firma de transport și conturile din străinătate, pentru că știa că el are datorii la cămătari. Victor m-a amenințat azi. Mi-a spus că dacă nu semnez actul de renunțare, o să regret. Mi-e frică pentru viața mea. Am ascuns actele originale în această cutie, sub magazie. Dacă pățesc ceva, sper ca cineva să le găsească. Max știe unde sunt…”

Max. Acesta era numele lui. Câinele a tresărit ușor când am pronunțat numele cu voce tare, ridicându-și urechile obosite.

Sub jurnal se afla actul oficial: testamentul legalizat al unchiului lor și o poliță de asigurare de viață uriașă, pe numele Sofiei, unde beneficiar devenea Victor doar în cazul unui deces „natural” sau accidental.