Copacii păreau mai întunecați decât de obicei.

Inima îmi bătea atât de tare încât aproape că nu mai auzeam motorul.

Când am văzut casa în depărtare, mâinile îmi tremurau pe volan.

Mașina lui Mark era parcată în față.

Motorul încă fierbinte.

Era acolo.

---

5. Momentul în care am intrat

Am coborât din mașină încet.

Pământul era umed.

Aerul greu.

Fiecare pas părea mai greu decât precedentul.

M-am apropiat de ușă.

Era întredeschisă.

Am împins-o.

Și am intrat.

---

6. Nu era ceea ce credeam

Prima mea gândire a fost absurdă.

O amantă.

Poate o femeie ascunsă.

Poate o viață dublă.

Poate o trădare simplă.

Dar realitatea era mult mai grea.

Mult mai întunecată.

În mijlocul camerei erau cutii.

Zeci de cutii.

Fotografii vechi lipite pe pereți.

Hărți ale satului.

Notițe scrise de mână.

Și Mark… stând în mijlocul lor, complet nemișcat.

---

7. Adevărul

„Ce este asta?” am întrebat cu vocea spartă.

Mark nu s-a întors imediat.

Când a făcut-o, fața lui nu era vinovată.

Era obosită.

Și tristă.

„Nu voiam să afli așa.”

M-am uitat în jur.

„Ce să aflu?”

Atunci a arătat spre pereți.

Fotografii cu oameni pe care nu îi cunoșteam.

Și o hartă marcată cu semne roșii.

„Casa asta nu e doar a noastră”, a spus el încet.

„A fost folosită de altcineva înainte.”

Am simțit cum mi se strânge stomacul.

„Cine?”

Mark a tăcut câteva secunde.

Apoi a spus:

„Poliția.”