Călătoria cu căruța

Peste câteva minute, sub privirile elevilor și profesorilor, profesoara urca în căruță. Bunicul și-a îndemnat liniștit calul și a pornit spre ieșirea din oraș. Toți urmăreau scena, inclusiv Cristi. A doua zi, toată școala vorbea despre întâmplare. Profesoara ajunsese la timp. Mama ei era bine.

Iar când Cristi a intrat în clasă, colegii au început imediat:

— Mă, bunicul tău e tare!

— Cum îl cheamă pe cal?

— Mai vine pe aici?

— Ne plimbă și pe noi?

La început, Cristi a crezut că fac glume, dar nu glumeau. În fiecare pauză apărea cineva cu aceeași întrebare. Până și elevii din alte clase auziseră povestea.

O zi de neuitat

Sâmbătă, când a mers la bunici, și-a făcut curaj.

— Bunicule…

— Spune, băiete.

— Colegii mei vor să te cunoască.

Bătrânul a râs.

— Și ce să facă cu mine?

— Vor să îi plimbi cu căruța.

A izbucnit într-un râs atât de sănătos încât și-a scos pălăria de pe cap.

— Ei, asta n-am mai auzit-o. Apoi a ridicat din umeri.

— Dacă sunt cuminți, îi plimb.

Săptămâna următoare a venit din nou. De data aceasta, copiii îl așteptau deja. În căruță avea o găleată mare cu cireșe și câteva sticle cu apă rece.

O lecție de viață

Când a oprit lângă școală, elevii au alergat spre el.

— A venit!

— Pot să stau în față?

— Mai avem loc?

— Pot să țin hățurile?

Bunicul răspundea tuturor cu răbdare și cu zâmbetul lui obișnuit. I-a urcat pe rând în căruță și au pornit prin oraș. Au trecut pe lângă parc, stadion, piață și gară. Copiii râdeau și se bucurau de parcă se aflau într-o excursie extraordinară.

La umbra unor copaci, bătrânul a împărțit tuturor cireșe. Mâinile copiilor s-au înroșit de la suc. Fețele lor străluceau de bucurie. Iar Cristi îi privea în tăcere. Cu doar o săptămână înainte, fusese convins că bunicul lui îl făcuse de râs. Acum, colegii se certau pentru locurile din căruță și îl întrebau când mai vine.