Telefonul Care Mi-a Umplut Inima

La prânz, telefonul a început să sune.

Ecranul s-a luminat și am văzut numele pe care îl așteptam cel mai mult.

Mama și tata.

Am răspuns imediat.

— La mulți ani, puiul nostru!

Vocea mamei era emoționată.

Tata zâmbea și el din spatele camerei.

— Ne este atât de dor de tine!

Pentru câteva momente nimeni nu a mai spus nimic.
Doar ne priveam.

Uneori dragostea nu are nevoie de cuvinte.

Mama avea lacrimi în ochi.
Eu încercam să fiu puternic.
Dar adevărul era că îmi era dor de ei mai mult decât puteam spune.

— Vă iubesc! am șoptit.

— Și noi te iubim mai mult decât orice pe lume.

După apel, am rămas câteva clipe tăcut.

Bunica a observat imediat.
S-a apropiat și mi-a mângâiat părul.

— Știu că îți lipsesc.

Am dat din cap.

— Dar să nu uiți niciodată ceva.
Dragostea adevărată nu cunoaște distanța.

Cuvintele ei mi-au rămas în suflet.

Cea Mai Frumoasă Petrecere

Spre seară, câțiva verișori și vecini au venit să mă felicite.

Nu era o petrecere mare.
Nu existau decorațiuni extravagante.
Nu existau sute de invitați.

Dar era perfectă.

Râdeam, ne jucam și spuneam povești.

Casa era plină de voie bună.

Bunica privea totul dintr-un colț și zâmbea.
Fericirea mea era și fericirea ei.

Când a venit momentul tortului, luminile au fost stinse.

În mijlocul camerei a apărut tortul făcut de bunica.

Lumânările străluceau ca niște stele.

Toată lumea a început să cânte:

„La mulți ani!”

Am închis ochii și mi-am pus o dorință.

Nu am cerut jucării.
Nu am cerut bani.
Nu am cerut nimic material.

Mi-am dorit doar ca familia mea să fie sănătoasă și fericită.

Apoi am suflat lumânările.

Aplauzele au umplut încăperea.