Descoperirea Scrisorilor

Privind în jurul meu, am observat cum ochii ei se îndreptau spre curtea mea, peste containere și arbuști. „Bunica ta avea… obiceiuri,” a spus ea, după care a plecat.

În acea seară, am mâncat o lasagna fără entuziasm, iar fiecare far de mașină care trecea pe lângă pereți mă făcea să sărit. Era greu să mă obișnuiesc cu casa fără bunica.

A doua zi dimineața, am căutat în sertarul bunicii pentru prosoape și am găsit în schimb cinci plicuri sigilate. Fiecare purta numele unui vecin scris cu caligrafie ordonată. Deasupra se afla o notă mică: „După ce plec, livrați acestea.”

Am privit numele cu necredință.

O Promisiune și O Decizie Dificilă

„Mi-am promis că nu le voi deschide.”

Doamna Keller, Don de pe stradă, Lydia de la colț, Jared și Marnie. Bunica s-a plâns despre ei, dar nu credeam că ar avea cuvinte pentru ei după moartea ei.

„Ce ai făcut?” am șoptit în camera goală.

Mi-am promis că nu le voi deschide. Părea ca și cum aș citi jurnalul ei, iar ea merita intimitate chiar și în moarte. Totuși, cererea ei mă apăsa, iar eu nu puteam să o ignor.

În jurul orei 10:00, am traversat strada cu plicul pentru Keller. Soarele strălucea puternic, ceea ce îngreuna și mai mult sentimentul de neliniște din pieptul meu. Keller a deschis ușa înainte să bat la ușă.

„Aceasta este de la bunica mea,” am spus, întinzându-i plicul. „Mi-a cerut să-l livrez.”

Privirea lui Keller s-a îndreptat spre scrisul de mână. „Asta… e neașteptat,” a spus ea, luându-l cu două degete.

Ușa s-a închis fără alte cuvinte. Am rămas acolo, rușinat de cât de mult îmi tremurau mâinile. M-am întors acasă, hotărând că voi livra celelalte patru după prânz și voi termina cu asta.