Vărul meu mai mic a adus flori.

Ne-am așezat la masa unde Beatrice își pusese farfuriile fără permisiune.

De data aceasta, toți cei prezenți fuseseră invitați.

Fiecare râs părea curat.

Fiecare cameră aparținea din nou păcii.

După cină, eu și mama am stat în bucătărie spălând farfurii.

Ea s-a uitat spre sufragerie.

„Îl simți din nou ca al tău?”

M-am gândit la asta.

Noile încuietori.

Dormitoarele liniștite.

Inelul nu mai port pe deget.

Casa nu mai așteaptă să devină un câmp de luptă.

„Da”, am spus. „Așa este.”

Ea a zâmbit ușor.

M-am rezemat de tejghea.

„Ai avut dreptate, să știi.”

“Despre ce?”