Am început încet. Am tăiat banana în două pentru corp, am folosit morcovii pentru urechi și lăbuțe, iar ochii i-am făcut din boabe mici de stafide. Pe măsură ce lucram, în mintea mea prindea contur un cățeluș adevărat, vesel, care mă privea cu ochi calzi.

Când am terminat, l-am pus în mijlocul mesei și am zâmbit. Pentru mine, era perfect. Dar atunci a intrat Darius. „Ce e asta?” a întrebat el, iar după ce a privit creația mea, a râs și a spus: „Arată ciudat. E urât.”

Impactul cuvintelor

Cuvintele lui m-au lovit ca o piatră grea. În mine s-a făcut liniște. M-am uitat la cățelușul meu din banană și morcov, care acum părea mic și greșit. Am vrut să-l apăr, dar nu am știut cum.

Mama a intrat puțin mai târziu și a lăudat creația mea, spunând că am făcut ceva sănătos pentru gustare. Dar eu nu mai zâmbeam. „Darius a spus că e urât,” am răspuns, iar mama m-a întrebat ce cred eu. Nu știam ce să răspund.