Nea Petre clătină din cap.

— Nu, băiete. Eu doar am fost acolo.

Dar exact acele cuvinte au făcut-o pe Ioana să plângă. Pentru că înțelesese ceva ce mulți oameni nu înțeleg niciodată: uneori cel mai mare dar pe care îl poți oferi cuiva este simpla ta prezență. Nu banii, nu cadourile, nu sfaturile, ci faptul că rămâi.

Descoperirea Trecutului

Andrei continuă să răsfoiască documentele din cutie. Fiecare foaie părea să deschidă o ușă spre trecut. Găsi o fotografie în care avea nouă ani, ținând în mână primul pește prins vreodată. Lângă el, nea Petre râdea cu poftă.

Andrei își aminti instantaneu ziua aceea. Era o dimineață de vară. Tatăl lui murise cu doar câteva luni înainte, iar mama era copleșită de griji. Iar el se simțea pierdut. Atunci nea Petre îl luase de mână și îi spusese:

— Hai să mergem la baltă.

Nu discutaseră despre tristețe. Nu discutaseră despre moarte. Doar pescuiseră ore întregi. Iar când prinsese primul pește, bătrânul îl privise cu mândrie și spusese:

— Vezi? Viața merge înainte.