Regrete și căutarea iertării

— Unde e Elena? a întrebat el brusc.

Prea târziu.

Șoferul pornise deja mașina Elenei spre autogară. Cu ultimii bani rămași, ea cumpărase un bilet spre Ploiești. O cameră ieftină, o pauză de gândire. Atât își permitea.

Când a ajuns acolo, s-a așezat pe pat și a scos peria din geamantan. A ținut-o strâns în mână și a plâns în tăcere, ca un copil obosit.

Întâlnirea decisivă

A doua zi dimineață, cineva a bătut la ușă.

— Elena Moraru? a întrebat o voce cunoscută.

Era Victor. Fără costum. Fără aerul de om puternic. Doar un tată speriat.

— Am greșit, a spus simplu. Știu că nu ajunge, dar… Maria nu mănâncă, nu doarme, nu vorbește. Te rog.

Elena l-a privit mult timp. Nu cu furie. Cu oboseală.

— Nu pentru bani m-am întors, a spus ea. Și nici pentru vila dumneavoastră.

— Știu. Pentru ea, a răspuns el.