El nici măcar nu s-a uitat la ea, s-a oprit în mijlocul bucătăriei cu brațele încrucișate.

Ashley s-a sprijinit de tocul ușii, cu brațele încrucișate, telefonul în mână ca o armă.

– Tată, trebuie să vorbim – a spus Jason, vocea joasă, dar urgentă, ignorând masa pregătită cu grijă.

Helen a simțit un fior rece în ciuda căldurii. – Să vorbim mâncând, haide. Ashley, și tu, te rog.

Nimeni nu s-a mișcat, aerul umplându-se de o tensiune palpabilă.

Jason a oftat nerăbdător. – Știi exact de ce suntem aici, mamă. Nu te juca.

Zâmbetul lui Helen a dispărut, înlocuit de o paloare mortală.

O amintire a străbătut-o: Jason copil, sărind în poala ei râzând, acum un străin.

Ashley a chicotit încet, un sunet otrăvitor. – Da, scena obișnuită de martir.

Helen a înghițit, nodul din gât crescând, știind că furtuna abia începea.

*** CEREREA INSISTENTĂ

Bucătăria părea că s-a micșorat, pereții îngălbeniți strângându-i, aroma de pui acum grețoasă, apăsătoare.

Helen s-a așezat din nou, picioarele slabe, mâinile apucând marginea mesei.

– Bani – a clarificat Jason, ochii lui înfipți în ai ei. – Împrumuturile pentru mașină mă sugrumă. Ai economisit ani de zile, știu.

Și-a plecat privirea, gândindu-se la cutia de sub pat, rodul nopților la spălătorie, al negocierilor la piață.

– Fiule, nu am mulți. Doar cât să… să nu fiu o povară.

Ashley a intervenit, vocea ascuțită. – Destul cu poveștile astea. Știi că ai bani ascunși. Egoism să nu-i dai propriului tău sânge.

Helen a ridicat privirea, căutând în Jason un semn de compasiune, al fiului pe care l-a crescut cu unghiile și pielea ei.

El era rigid, fața o mască a furiei reținute.

– E datoria ta să ajuți – a continuat el, nu o întrebare, ci o poruncă. – Dă-mi banii.

Un val de dezgust a cuprins-o, amintiri ale sacrificiilor: zile fără mâncare ca să-i cumpere pantofi noi.

– Dar eu, Jason? Dacă mi se întâmplă ceva? – a îndrăznit ea să întrebe, vocea tremurând.

Pumnul lui Jason a lovit masa, farfuriile zdrăngănind. – Mereu tu, mereu egoistă! Toată viața ta a fost așa!

Cuvintele au durut mai mult decât orice lamă, inima strângându-i-se convulsiv de durere.

Ashley a dat din cap, apropiindu-se. – Patetic. O mamă care păstrează totul pentru ea…

Helen a simțit lacrimi năvălindu-i în ochi, dar le-a reținut, demnitatea fiind ultimul ei bastion.

Jason a urlat: – Du-te, adu-i! Acum!

*** TENSIUNEA ÎN CREȘTERE

Căldura era acum sufocantă, transpirația șiroind pe spatele lui Helen, amestecându-se cu groaza.

S-a ridicat încet, corpul greu ca plumbul, ochii implorând.

– Ia ce vrei – a șoptit ea, vocea un ecou îndepărtat al ei însăși.

Înainte să se poată întoarce, mâna lui Jason a tăiat aerul.

Pal