Bătrâna purta o fustă simplă, un pulover tricotat și o basma înflorată. Pantofii îi erau vechi, dar curați. Nu părea deloc deranjată, doar tristă.

— Iartă-mă dacă te-am deranjat, mamă… spuse ea cu glas blând.

Cuvintele acestea o înfuriaseră și mai tare pe Larisa.

— Nici să vorbească nu încetează! Luați-o de aici! Îmi strică ziua!

Am simțit cum îmi tremură mâinile, nu din frică, ci din neputință. În opt ani de recepție, învățasem că uneori oamenii bogați sunt cei mai săraci la suflet.

Gesturi de compasiune

În acel moment, un băiețel de vreo șase ani, care aștepta împreună cu mama lui, s-a apropiat încet de bătrână. A scos din buzunar o bomboană și i-a întins-o.

— Poftiți…

Bătrâna a zâmbit.

— Mulțumesc, puiule. Dar păstreaz-o tu.

— Mai am una.

Femeia l-a chemat imediat lângă ea, mângâindu-i încet părul.

— Dumnezeu să te binecuvânteze.

Larisa a pufnit din nou, dar atmosfera din sală devenea din ce în ce mai tensionată.

Un moment de revelație

Un domn în vârstă s-a ridicat.

— Cred că ați întrecut măsura.

Larisa l-a privit cu superioritate.

— Nu v-am cerut părerea.

Dar o altă femeie a intervenit.

— Doamna aceea nu v-a făcut nimic.

În acel moment, am ridicat receptorul telefonului intern.

— Domnule profesor… Avem o situație neplăcută în recepție.