Încă nu știu cum să le așez pe toate în mine fără să simt că se desprinde ceva.

O zi normală în fața incertitudinii

Astăzi am încercat să trăiesc ca într-o zi normală. Am băut cafea, deși nu aveam poftă. Am răspuns la mesaje, deși nu aveam energie. Am zâmbit, deși fiecare zâmbet părea o mască ușor crăpată.

Oamenii îți spun multe lucruri când află ceva de genul acesta. „O să fie bine.” „Ești puternică.” „Gândește pozitiv.” Și le cred. Chiar le cred.

Dar există un loc în tine care nu ascultă cuvintele altora. Un loc mic, tăcut, care știe că mâine nu este o zi obișnuită, indiferent cât de mult ai încerca să o îmbraci în normalitate.

Imaginându-mi dimineața

Am încercat să îmi imaginez cum va fi dimineața. Lumina rece a spitalului. Mișcările lente ale asistentelor. Vocea medicilor care vorbesc despre mine ca despre un caz, nu ca despre un nume. Și apoi momentul în care voi fi dusă.