Învățarea de a ignora prejudecățile

În anii care au urmat, am învățat să ignor privirile oamenilor. Șoaptele din magazine. Pauzele ciudate din conversații. Zâmbetele false ale celor care pretindeau că sunt „buni”, dar se retrăgeau când o vedeau comportându-se altfel.

Dar ea nu a văzut niciodată răutatea lumii așa cum o vedeam eu. Pentru ea, fiecare om era un prieten posibil. Fiecare zi era o aventură. Fiecare floare era un miracol.

Momente de neuitat

Îmi amintesc o zi, când avea doar șase ani, când a intrat în curtea școlii ținând în mână un desen. Era un soare mare, galben, cu brațe. „Mama,” mi-a spus, „soarele mă îmbrățișează chiar și când nu ești lângă mine.”

Am plâns în acea zi. Nu de durere. Ci de recunoștință.