---

Prima lecție despre durere

După câteva minute, bărbatul scoase din buzunar o batistă și îi șterse ușor lacrimile.

„Să știi ceva,” spuse el.

„Cei pe care îi iubim nu dispar cu adevărat.”

Andrei îl privi confuz.

„Atunci unde sunt?”

„În tine.”

Copilul clipi.

Nu înțelesese.

---

Inima care nu uită

Bărbatul continuă:

„Fiecare lucru pe care mama ta ți l-a spus… fiecare îmbrățișare… fiecare zâmbet… rămâne acolo.”

Îi atinse ușor pieptul.

„Aici.”

Andrei își puse mâna peste inimă.

Și pentru prima dată, nu spuse nimic.

---

O lacrimă diferită

Plânsul lui se schimbă încet.

Nu mai era doar durere.

Era ceva amestecat.

Amintire.

Dor.

Și o mică, fragilă înțelegere.

„Mi-e dor de ea…” șopti el.

„Știu,” răspunse bărbatul.

---

Ultima privire

După un timp, ploaia se opri.

Norii s-au deschis ușor, lăsând o lumină palidă să cadă peste bancă.

Andrei se ridică încet.

Se uită spre cer.

„Mami… te mai văd?”

Nu a venit niciun răspuns.

Dar vântul a adiat ușor printre copaci.

Și pentru o clipă, copilul a zâmbit slab.

---

Final

Bărbatul s-a ridicat și el.

„Vrei să mergi acasă?” întrebă el.

Andrei dădu din cap.

Dar înainte să plece, se uită încă o dată la banca aceea.

Și șopti:

„La revedere, mami.”

Și de data aceasta, nu a mai simțit că este singur.

Pentru că în inima lui mică… mama lui încă trăia.