Ajutorul nea Toma

„Nu se poate!” a urlat el, alergând prin curte încercând să oprească sistemul. În același timp, a observat ceva și mai enervant: la casa lui nea Toma era plin de oameni. Vecinii se adunaseră încă de dimineață, venind să-l ajute pe bătrân după ce văzuseră ce se întâmplase în seara precedentă. Unul adusese un furtun mai lung, altul câteva bidoane mari, iar cineva îi reparase instalația. Altcineva îi cumpărase semințe și îngrășământ, iar grădina bătrânului era acum mai îngrijită ca niciodată.

Singurătatea lui Adrian

Adrian privea de peste gard, simțind o amărăciune crescândă. Nimeni nu venise să-l ajute pe el, nimeni nu-l întrebase dacă are nevoie de ceva. Toți erau la nea Toma. Bătrânul l-a observat și i-a făcut semn cu mâna. „Bună dimineața, vecine!” a spus el, dar Adrian nu a răspuns. „Văd că ai probleme cu gazonul…” a continuat nea Toma, iar Adrian a strâns din dinți, răspunzând: „Nu-i treaba ta.”

Lecția învățată

Nea Toma a zâmbit și a privit spre oamenii din jurul lui. „Dar uite ce am învățat eu la vârsta mea. Apa poate să ude iarba. Dar numai bunătatea aduce oameni lângă tine.” Pentru prima dată, Adrian nu a mai avut replică. S-a uitat la curtea lui distrusă și apoi la bătrânul înconjurat de vecini, realizând că pierduse ceva mult mai important decât un gazon: respectul oamenilor.