Reacția fratelui

Când am terminat, l-am pus în mijlocul mesei și am zâmbit, convinsă că am creat ceva special. Însă, când Darius a intrat în cameră, reacția lui a fost devastatoare. „Arată ciudat. E urât.” Acel cuvânt a căzut peste mine ca o piatră grea, lăsându-mă fără cuvinte și fără încredere în creația mea.

Sentimentul de liniște interioară s-a transformat într-o neliniște profundă. Cățelușul meu, care părea atât de vesel, acum părea mic și greșit. M-am întrebat dacă merita să continui să creez, având în vedere că cineva apropiat nu apreciază munca mea.

Sprijinul mamei

Mama a intrat puțin mai târziu și, cu un zâmbet cald, a spus: „Ce frumos ai făcut ceva sănătos pentru gustare!” Însă eu nu mai zâmbeam. I-am povestit despre comentariul lui Darius și am simțit cum îndoiala mă copleșește.

Mama m-a întrebat ce cred eu despre creația mea. Acel moment a fost crucial. Nu știam ce să răspund, dar adevărul era că eu îl iubisem înainte ca Darius să vorbească. „Eu… cred că e frumos”, am șoptit, deși vocea mea nu mai era sigură.