O viață în umbră

Ușa s-a închis încet.

Mihai a rămas nemișcat, cu hârtia în mână. 480.000 de lei. O sumă pe care nu o avea. Conturile erau aproape goale. Procesul îl costase mult. Vacanțele, mașina nouă, cadourile scumpe…

Toate plătite din economiile adunate în timp.

— De ce nu mi-ai spus? a șoptit amanta, cu voce schimbată.

El n-a răspuns.

Pentru prima dată în acea seară, nu se mai simțea învingător.

Și-a amintit cum Elena venea obosită acasă. Cum spunea că mai ia un schimb la serviciu. Cum renunțase la concedii. Cum îi punea bani pe masă fără să ceară explicații.

Plătise ea. Ani la rând.

Regrete și decizii

Casa în care stătea acum, mândru, fusese ținută în picioare de femeia pe care o dăduse afară cu o valiză.

Amanta și-a luat geanta.

— Eu nu m-am băgat pentru datorii, Mihai. Mie mi-ai spus că ești stabil, că totul e rezolvat.

— Stai… putem rezolva…

— Cum? Cu ce bani?

Nu a mai așteptat răspuns.

A trântit ușa.

Pentru prima dată în treizeci și opt de ani, casa a rămas cu adevărat goală.

Mihai s-a așezat pe scaunul din bucătărie. Același scaun pe care Elena punea farfuria cu ciorbă fierbinte. Același loc unde îl întreba dacă mai vrea pâine.

A privit în jur.

Mobilierul vechi. Perdelele alese de ea. Icoana de pe perete, pusă la cununie.

Tot ce credea că e „al lui” fusese, de fapt, construit în doi.