Dragoș stătea lângă ușă, cu pumnii strânși.

— Repetă asta pentru polițistă, când poți.

Regăsirea demnității

În zilele următoare, probele au început să se adune. Hotelul a predat filmările. Se vedea cum Cezar intrase în salon cu paharul pregătit, apoi cum unul dintre prietenii lui montase trepiedul.

Când l-am văzut prima dată după noaptea aceea, eram la secție, pentru confruntare. Purta cămașă albă, fără cravată, cu părul nearanjat. Încerca să pară distrus.

— Sabina, a spus el, ridicându-se. Jur că nu am vrut să se ajungă aici.

O nouă viață

La câteva luni după aceea, am primit pozele de la nuntă pe un stick. Am deschis folderul într-o seară. Într-o poză, zâmbeam lângă tort. Cezar stătea lângă mine, perfect, elegant, atent. Bianca apărea în fundal, cu paharul ridicat și ochii fixați pe el.

În noaptea nunții mele, niște oameni au vrut să mă transforme într-o rușine privată. Dar rușinea nu a rămas pe mine. Eu am rămas cu cicatricea, cu procesul, cu nopți în care mă trezeam transpirată și verificam ușa.

Dar am rămas și cu ceva ce nu mi-au putut lua. Vocea mea. Dovada mea. Și dreptul de a spune, fără să-mi cobor privirea, că în seara aceea nu mireasa a fost stricată. Ci bărbatul care credea că o poate verifica precum o marfă.