— De unde știți…? Am îngăimat, cu vocea tremurândă, fără să mă apropii de ușă.

— Soțul tău nu a plecat în nicio delegație, Sarah, a șoptit Vance prin fanta îngustă a ușii întredeschise, atât cât permitea lanțul de oțel. Telefonul lui a fost interceptat într-o anchetă de fraudă și tentativă de omor. Am primit alerta acum zece minute. Derek a plătit pe cineva să provoace o explozie prin acumulare de gaze în casa voastră în următoarea jumătate de oră. El are deja un alibi perfect la un hotel din Chicago. Trebuie să ieșiți prin curtea din spate, acum!

Cuvintele lui s-au prăbușit peste mine ca un val de gheață. Gaze. Bucătăria. Mirosul de lămâie pe care îl pulverisasem pe chiuvetă… nu fusese doar detergent. Era amestecat cu ceva greu, dulceag, pe care rațiunea mea refuzase să-l identifice la ora șapte dimineața. Derek nu doar că ne părăsea; voia să ne șteargă cu totul din ecuație pentru a încasa polița de asigurare uriașă pe care o făcuse casei și mie cu doar o lună în urmă.

Cursa din spatele casei

— Lily, pe geamul de la subsol! Am șoptit, prinzând-o de mână.

Nu am mai privit ușa de la intrare. Am fugit spre spatele casei, coborând treptele înguste spre pivniță. Aerul de acolo era curat, nemirosind a capcana mortală de sus. Am împins fereastra mică, basculantă, care dădea spre grădină și am ridicat-o pe Lily, împingând-o afară pe iarba umedă de rouă.

Am urmat-o în secunda următoare, zgâriindu-mi palmele de cimentul rece. În momentul în care amândouă am căzut pe pământ, în spatele casei s-a auzit un zgomot înfundat – ca un pufăit uriaș de aer cald. Geamurile de la bucătărie au cedat primele, spărgându-se în mii de cioburi strălucitoare care au zburat peste gazon.