Am simțit că mi se taie picioarele.

— Îmi pare atât de rău… Plec imediat.

— Și unde te duci?

Am coborât privirea.

— Nu știu.

Andrei a rămas câteva clipe tăcut.

— Casa de la numărul 32 este o ruină. N-ai putea locui acolo nici măcar o noapte.

L-am privit surprinsă.

— Rămâi aici o vreme. Sunt destule camere.

— Dar nici măcar nu mă cunoști.

— Uneori oamenii se cunosc mai bine într-o oră decât alții într-o viață întreagă.

Împărtășind povești

În zilele următoare am început să fac ordine prin gospodărie, iar el îmi povestea despre viața lui. Fusese sportiv de performanță. Un accident rutier îl lăsase în scaunul cu rotile. După aceea, își pierduse și familia. Eu îi povesteam despre anii petrecuți în centrul de plasament și despre greșeala care mă trimisese în închisoare.