Întâlnirea cu Radu

Radu o urmărea din interiorul mașinii cu respirația tăiată. În treizeci și unu de ani își imaginase momentul în care și-ar găsi fiica de mii de ori. Într-un spital. Într-un oraș străin. Într-o morgă. La o ușă unde nimeni nu îl mai aștepta.

Dar niciodată nu și-ar fi imaginat că ea îl va încătușa. Ana deschise portiera șoferului și urcă fără să spună nimic. Porni motorul, dar mâinile îi rămaseră câteva secunde nemișcate pe volan. Ploaia începu să lovească parbrizul.

Întrebări și răspunsuri

— De unde aveți fotografia? întrebă ea în cele din urmă. Vocea ei nu mai avea aceeași siguranță.

— E făcută cu două săptămâni înainte să dispară, răspunse Radu încet. Era ziua în care i-am promis că o duc la mare.

Ana porni ștergătoarele.

— Și tatuajul? întrebă ea, dorind să afle mai multe despre trecutul ei.

— L-am făcut după primul an în care nimeni n-a mai căutat-o în afară de mine, răspunse Radu, cu o tristețe profundă în glas.