Un mesaj din trecut

— Tata încă mai are numărul dumneavoastră salvat, mi-a spus încet. Telefonul lui s-a stricat zilele trecute și mi l-a dat pe cel vechi până îl repară. Am văzut mesajul din întâmplare.

Am simțit că nu mai pot vorbi.

— Și… tatăl tău?

Privirea i s-a întristat.

— I-am spus că vreau să vă răspund.

— Mi-a zis că e mai bine să las trecutul în urmă.

Dar eu n-am putut. Am vrut să vă cunosc.

O cameră plină de amintiri

Am făcut un pas înapoi și i-am deschis larg ușa. Camera mea părea și mai mică decât de obicei. Sorina s-a uitat în jur fără să spună nimic. A observat patul vechi, biblioteca cu câteva cărți, fotografiile îngălbenite și tortul. Mai rămăseseră doar câteva felii.

— L-ați cumpărat doar pentru dumneavoastră?

Am zâmbit amar.

— Credeam că poate… va veni cineva.

Ea n-a răspuns. S-a apropiat de masă și a scos din rucsac un plic alb.

O felicitare specială

— L-am făcut pe drum.

L-am desfăcut cu grijă. Era o felicitare desenată de mână, cu flori, baloane și litere albastre. „La mulți ani, bunicule! Sper să nu fie prea târziu să ne cunoaștem.”

N-am mai rezistat. Lacrimile au început să-mi curgă fără să le pot opri. Sorina m-a îmbrățișat fără să spună nimic. Am stat așa câteva clipe, ca doi oameni care recuperau ani întregi pierduți.