Îi dăduse șansa să devină un alt om.

Timpul a trecut.

Serviciul a devenit stabil. Oamenii au început să-l privească cu respect.

Casa nu îi mai părea străină.

Uneori, seara, se așeza la fereastră, la fel ca în prima zi, și își amintea.

Dar în acele amintiri durerea nu mai era atât de ascuțită.

Rămăsese mai ales o recunoștință tăcută.

Într-o seară și-a dat seama că, pentru prima oară după foarte mulți ani, se gândește la viitor fără teamă.

Atunci a înțeles că nimic din ce se petrecuse nu fusese întâmplător.

Fusese o alegere.

Alegerea ei.

Și șansa lui.

Andrei s-a ridicat, a privit casa, strada și lumea care acum i se părea schimbată.

Apoi a făcut un pas înainte — nu ca omul care fugea de propriul trecut, ci ca acela care, în sfârșit, reușise să-și găsească locul.