— În același bloc?! a exclamat Alina.

Mariana a dat din cap afirmativ.

— Nu știu de cât timp.

Decizii curajoase

Alina a închis încet laptopul, ca și cum ar fi tras cortina peste o scenă urâtă.

— Și ce vrei să faci? a întrebat, atentă la fiecare gest al Marianei.

Mariana a privit spre geamul bucătăriei. Afară începuse o ploaie măruntă, ordonată, care spăla aerul.

— Nu vreau să mă mai rog de nimeni să mă lase în propria casă, a răspuns simplu.

În zilele următoare, nu i-a spus nimic lui Radu. Dar a început să facă exact ceea ce făcea înainte să devină, în ochii lui, doar „soția care nu produce bani”.

Și-a actualizat CV-ul, a sunat o fostă colegă de la biroul de contabilitate unde lucrase cândva, a început să caute chirii. A strâns actele copiilor, facturile, documentele apartamentului, le-a așezat în dosare ca pe niște ziduri ordonate ale unei vieți pe care voia s-o protejeze.

Schimbări neașteptate

Și a observat ceva ciudat: cu cât ea devenea mai liniștită, cu atât Radu părea mai neliniștit.

Într-o seară, el a intrat pe ușă și a găsit-o aplecată peste laptop.

— Ce faci? a întrebat, încercând să-și mascheze curiozitatea.

— Îmi caut serviciu.

— Așa, dintr-odată?

— Nu asta voiai? a răspuns ea, fără să ridice tonul.

Radu a rămas câteva secunde tăcut, ca și cum ar fi căutat un traseu nou pe o hartă veche.

— Nu trebuie să reacționezi așa exagerat, a spus în cele din urmă.

Mariana aproape că a zâmbit. Omul care planificase la rece cum s-o scoată din casă îi spunea acum că exagerează.

Două săptămâni mai târziu, telefonul a sunat.

Era angajată. Nu pentru un salariu uriaș, dar suficient cât să respire din nou fără nodul de la stomac.

În aceeași seară, după ce copiii au adormit, Mariana a așezat pe masă un dosar.

Radu s-a uitat nedumerit la mapa închisă.

— Ce-i asta?

— Am găsit chirie, a spus ea clar.