“Unde e casa?”, a întrebat ea, în timp ce panică începea să se instaleze și să ia locul bucuriilor simple ale copilăriei.

“O știu!”, a spus Andrei, nesigur, dar optimist ca întotdeauna.

“Nu… nu putea fi așa! Nu aveau voie să se piardă unul de altul!.”

Ana a strâns tare mâna lui Andrei, hotărând că nu se va lăsa doborâtă de frica care se aduna în sufletul ei. “Împreună, e mai ușor, nu-i așa?” a murmurat ea, încercând să-și încurajeze fratele și să se încurajeze pe sine.

O nouă speranță

Dar în inima furtunii, întunericul părea să înghită tot, iar Ana a simțit cum drumul se îngustează, umplându-se de o panică necontrolată. Andrei s-a balansat și a căzut în zăpadă.

“Ana, ajută-mă!”, a strigat el. Ana s-a panicat, dar instinctul a preluat controlul.

“Nu, nu, nu!”, a urlat ea, încercând să-l tragă înapoi. Fulgii îi intrau în ochi, hergheliile de zăpadă îngreunându-i pașii. Știau că trebuie să se întoarcă, dar ce altceva mai rămăsese în afară?

Ana trasa deja o linie, încercând să-și găsească drumul în labirintul de alb. “Trebuie să vedem acea ușă!”, a spus ea în gând, înaintând, căutând să se descurce, dar gândurile o dureau. Fața ei era plină de esența de îngrijorare. Ce avea să se întâmple cu ei, dacă rămâneau despărțiți?

“Fugi, Ana!”, a strigat Andrei, dar vântul a purtat cuvântul lui și l-a înghițit.

Şi atunci, fără să vrea, s-au lăsat duși de intuiție, de instinct. Cu fiecare pas pe care îl făceau, lumina părea că se estompează. Ana ținea privirea îndreptată înainte, iar inima ei voia să explodeze. Aici nu era loc pentru tristețe, dar gândurile îi zbura la acel gând negru.

“Pentru noi, pentru noi!”, a intonat ea, transmițându-i lui Andrei că nu avea de gând să renunțe, chiar și în fața vântului care se întâlnea cu ei.

Şi atunci, a apărut ceva… o fărâmă de lumină în depărtare, ca o promisiune.

“Uite, o ușă!”, a strigat Andrei, îndreptându-și degetul spre destinație. Ana a simțit cum inima i s-a umplut cu speranță. Dar cum se va ajunge acolo în această furtună?

Ana a suspinat, iar curajul ei a crescut; tot ce trebuia să facă era să ajungă la acea ușă. “Să fugim!”, a spus, dându-și seama că acea ușă putea fi salvarea lor. Cu fiecare pas, zăpada se aduna, iar vântul se transforma într-o melodie a teamelor lor.