M-a ridicat în brațe, deși știu că o doare spatele uneori, dar nu spune niciodată. M-a ținut aproape o secundă, apoi m-a așezat pe un scaun mic de la masă. — Astăzi ai patru ani, a spus ea. E o vârstă importantă. Nu știu ce înseamnă „important”, dar am dat din cap. Pentru mine, important înseamnă că bunica este aici.

Ea a aprins o lumânare mică pe tort. O singură lumânare. Flacăra se mișca ușor, ca și cum respira. — Pune-ți o dorință, mi-a spus. Am închis ochii. Nu știam exact cum funcționează dorințele, dar am încercat. Mi-am dorit ceva simplu: să nu fiu singur niciodată. Am suflat. Lumânarea s-a stins.

Lecții de viață

Bunica a bătut din palme încet. — Bravo, puiule. Apoi a tăiat o felie mică de tort și mi-a dat-o pe o farfurie cu margini ciobite. Nu era farfuria perfectă, dar era a mea. Am gustat. Era dulce. Foarte dulce. Și, ciudat, mi s-a părut că are gust de liniște.

— Îți place? a întrebat ea. Am dat din cap repede. Ea a zâmbit și s-a așezat lângă mine. Nu spunea multe. Bunica mea nu vorbește mult. Dar când o face, cuvintele ei rămân în minte mult timp.

— Știi, mi-a spus ea, nu contează câți oameni sunt la masă într-o zi de naștere. M-am uitat la ea curios. — Contează cine te iubește în fiecare zi. Nu am înțeles tot, dar am simțit ceva cald în piept.

O zi obișnuită, dar specială

După ce am mâncat tortul, am rămas în bucătărie. Bunica spăla vasele, iar eu mă jucam cu o mașinuță pe masă. Lumina de afară era frumoasă, nu prea puternică, doar suficientă cât să facă bucătăria să pară mai aurie. Din când în când, mă uitam la ea. Îmi plăcea cum se mișcă. Ca și cum nimic nu o poate grăbi.