— Nu e doar Camila. Niciodată n-a fost. E o rețea. Își schimbă identitatea, familiile, orașele… bărbații dispar, Elena.
Am simțit cum aerul devine prea greu.
Din camera Sofiei, foșnetul s-a oprit.
Prea brusc.
Liniște totală.
Am împins ușa.
Lanțul s-a desfăcut.
Alejandro a intrat după mine fără să aștepte permisiune.
— Nu! am șoptit. Rămâi acolo!
Dar era prea târziu.
Am intrat în camera fiicei mele.
Patul era gol.
Pătura pe jumătate pe jos.
Fereastra… deschisă.
Și păpușa.
Stătea pe podea.
Cu cusătura desfăcută complet.
Golă.
Alejandro a înghețat în spatele meu.
— A luat-o… a șoptit el.
— Cine a luat-o? am urlat.
El a înghițit în sec.
— Lucía.
Telefonul meu a vibrat.
Un mesaj necunoscut.
Un singur rând:
„Dacă vrei copilul înapoi, urmează instrucțiunile din USB.”
M-am uitat la Alejandro.
El a închis ochii.
— Ți-am spus… nu trebuia să deschizi păpușa.
Și atunci am înțeles.
Păpușa nu fusese un cadou.
Era o capcană.
Și Sofi… nu fusese ținta greșită.
Fusese ținta perfectă.
Și adevărul despre ce conținea USB-ul urma să schimbe tot ce știam despre Alejandro… și despre mine.
Continuarea în Partea 3.
