Întoarcerea acasă

Anii au trecut ca niște umbre peste Sălcioara. Saveta a îmbătrânit, spatele i s-a încovoiat și mai tare, iar părul i-a albit complet. Matei și Elena au terminat liceul la oraș, susținuți cu ultimele resurse ale bătrânei, care vânduse chiar și o parte din pământul grădinii pentru a le plăti taxele și internatul. După ce au plecat la facultate la București, în sat s-a lăsat din nou liniștea, iar gurile rele au decretat rapid: „Au plecat la oraș și au uitat de ea. A crescut șerpi la piept, au lăsat-o singură să moară în boală.”

Într-o zi de duminică, exact la cincisprezece ani de la acea după-amiază de toamnă în care copiii bătuseră la poarta ei, în Sălcioara s-a ridicat un nor gros de praf pe ulița principală. Două mașini negre, mari și elegante, cum nu se mai văzuseră prin acele locuri, au intrat în sat și s-au oprit exact în fața casei bătrânești a Savetei.

Toți vecinii au ieșit la garduri. Femeile au lăsat mâncarea pe foc, iar bărbații s-au adunat la colțul uliței, privind cu gura căscată.

Din prima mașină a coborât un tânăr înalt, îmbrăcat într-un costum impecabil, purtând la gât o robă de magistrat. Era Matei, devenit unul dintre cei mai respectați judecători din Capitală. Din a doua mașină a coborât o tânără superbă, cu un zâmbet cald și ochelari eleganți, ținând în mână o servietă medicală. Era Elena, medic chirurg pediatru la un mare spital universitar.

Lecția de viață a Savetei

Cei doi tineri nu s-au uitat la curioșii de la garduri. Au deschis poarta veche de lemn și au mers direct pe prispă, unde Saveta îi aștepta cu mâinile strânse la piept și lacrimi de fericire curgându-i pe obrajii ridonați. Matei și Elena au căzut în genunchi în fața bătrânei, i-au luat mâinile aspre și i le-au sărutat cu o recunoștință cosmică.

— „Am venit să te luăm acasă, mamă Saveta”, a spus Matei, cu o voce puternică, ce a răsunat pe toată ulița. „Am cumpărat o casă mare pentru tine la oraș, unde nu va mai trebui să muncești nicio secundă. Tot ce suntem astăzi îți datorăm ție.”

În acea secundă, satul întreg a amuțit. Nu se mai auzea nicio șoaptă, nicio bârfă, niciun rânjet. Femeile care râseseră de „supa chioară” a Savetei și-au lăsat capul în jos de rușine, realizând că femeia pe care o numiseră „săracă” crescuse, de fapt, cea mai mare bogăție a comunității lor.