„Abi, nu sta aici. Nu mă aștepta”, a spus ea, cu vocea tremurând. „Te rog, dragă, du-te acasă și arde-mi caietul. E cea neagră de lângă patul meu. Dacă mi se întâmplă ceva, Abi, am nevoie de cartea aia dispărută.”

Descoperirea secretelor din caiet

Confuză, am întrebat-o despre ce vorbește. „Mamă, despre ce vorbești? Vei fi bine. E doar apendicită.” „Știu asta”, a oftat ea. „Dar Abigail, am nevoie să-mi promiți. Arde-o. Nu o citi și nu o parcurge. Dar arde-o. Când o să ies pe partea cealaltă, o să-ți explic. Dar pentru moment, fă cum îți spun.”

După ce am promis, am condus acasă, curioasă în legătură cu caietul. L-am găsit exact unde a spus că va fi: pe noptiera ei, lângă un pachet de creioane cu cărbune. Era o carte neagră, legată în piele, fără urme.

„Îmi țin promisiunea și nu te deschid?” m-am întrebat. Dar curiozitatea a fost mai puternică și am deschis caietul.

Revelația emoționantă

Prima pagină mi-a luat respirația. Era o schiță a tatălui meu, uitându-se la mine cu ochii atât de plini de viață încât părea că era chiar acolo, în cameră, cu mine. Am întors pagina și am găsit din nou portrete ale lui, fiecare capturând o expresie diferită. Ultima pagină avea o singură propoziție în scrisul de mână mic al mamei mele: „Te-am iubit, Adam. Chiar și atunci când nu m-ai iubit înapoi.”

Mama își turnase inima și sufletul în acel caiet, iar acum, în fața unei operații, era îngrozită că ar putea afla cât de profund îl iubise.