Provocările și munca asiduă

Pentru prima dată în dimineața aceea, Alex a simțit că poate respira normal. Când a ieșit din clădire, ploaia se oprise. S-a oprit câteva secunde și și-a privit pantofii uzați. Dar acum nu i se mai păreau un motiv de rușine. I se păreau dovada tuturor drumurilor pe care le făcuse ca să ajungă acolo. În următoarele luni, Alex a muncit mai mult decât oricine din birou. Ajungea primul și pleca ultimul, învăța repede, nu se plângea și nu căuta scurtături.

Recunoașterea valorii personale

Într-o după-amiază, una dintre femeile de la HR l-a oprit pe hol. Părea stânjenită. — Alex… voiam să-mi cer scuze pentru cum s-a desfășurat primul interviu. Băiatul a zâmbit politicos. — Nu-i nimic. Dar amândoi știau că fusese ceva. Doar că Alex alesese să nu poarte ura mai departe.

Într-o seară, directorul l-a chemat în biroul lui. — Știi de ce te-am angajat cu adevărat? Alex a ridicat din umeri. — Pentru că ați crezut în mine. Directorul a clătinat încet din cap. — Nu. Pentru că oamenii care muncesc bine când nimeni nu-i vede sunt cei mai valoroși. Alex a rămas tăcut, amintindu-și de momentele dificile din trecutul său.