O veste neașteptată

Câteva zile mai târziu, în sat au sosit doi bărbați îmbrăcați elegant. L-au salutat respectuos pe Iușa și i-au întins un dosar gros.

— Domnule Yusuf, toate procesele s-au încheiat. Proprietățile dumneavoastră au fost recuperate. Conturile au fost deblocate, iar casa familiei vă aparține din nou.

Sătenii au rămas fără cuvinte.

Cerșetorul pe care îl ignoraseră ani la rând era, de fapt, proprietarul uneia dintre cele mai mari averi din regiune.

Dar Iușa nu a zâmbit.

Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se întoarcă spre Zainab.

— Nimic din toate acestea nu are valoare dacă tu nu ești lângă mine.

Ea i-a strâns mâna și a răspuns:

— Eu m-am îndrăgostit de omul care îmi descria răsăritul, nu de averea lui.

Întâlnirea cu tatăl

Vestea s-a răspândit rapid.

Tatăl lui Zainab a venit grăbit la colibă, însoțit de cele două fiice ale sale.

Pentru prima dată după mulți ani, părea umil.

— Fiica mea… a spus el cu voce tremurată. Am greșit. Întoarce-te acasă.

Zainab a rămas tăcută câteva clipe.

— Acasă? întrebă ea. Casa aceea în care eram ascunsă de musafiri? În care nu aveam voie să stau la masă? În care nu mă strigai niciodată pe nume?

Bărbatul și-a plecat privirea.

Nu avea niciun răspuns.

— Când eram copil aveam nevoie de un tată. Astăzi am un soț care mă respectă și mă face să mă simt văzută, chiar dacă eu nu pot vedea lumea.

Cuvintele ei au căzut ca o lecție peste toți cei prezenți.