Lucrul în Echipa

În dimineața următoare, înainte ca soarele să urce bine pe cer, curtea era deja plină de forfotă.

Ginerii descărcau lemnul din camion, iar nepoții cărau scânduri mai mici și strângeau cuiele în cutii. Spre surprinderea lui Ștefan, fiicele nu stăteau deoparte. Își suflecaseră mânecile și lucrau cot la cot cu toți ceilalți.

— Violeta, tu ai uitat că ești directoare? a întrebat el zâmbind.

— La școală sunt directoare. Aici sunt fata ta.

Au început prin a consolida fundația vechii case. Nu voiau să o dărâme. Toate opt hotărâseră același lucru fără să se consulte prea mult.

— Casa asta e făcută de tine și de mama, spuse Cătălina. Nu o distrugem. O păstrăm.

În spatele ei urmau să ridice o locuință nouă, mai mică, ușor de întreținut, cu baie în interior, încălzire modernă și camere luminoase.

Ștefan îi privea de pe bancă.

La început încerca să le dea sfaturi.

— Grinda aia mai la dreapta.

— Nu bate cuiul așa.

— Verificați din nou nivela.

După câteva zile și-a dat seama că nu era nevoie să spună mare lucru. Ginerii ascultau cu atenție, iar fiicele știau deja multe dintre lucrurile pe care el crezuse că nu le învățase nimeni.

Recunoașterea Valorii Familiei

Într-o după-amiază a văzut-o pe Sorina montând cu îndemânare o ramă de fereastră.

— Cine te-a învățat?

— Când aveam zece ani mă luai în atelier și credeai că mă joc. Eu mă uitam la tot ce făceai.

Mai târziu, Nadia i-a mărturisit că și ea știa să folosească fierăstrăul.

Gabriela și Tania desenaseră împreună planul cheltuielilor și împărțiseră fiecare leu astfel încât să nu fie risipit nimic.

Livia negociase toate materialele la prețuri mai bune.

Oana găsise meșteri pentru instalații.

Cătălina se ocupa de mese și făcea curtea să răsune din nou de râsete.

Iar Violeta coordona totul cu aceeași răbdare cu care își conducea școala.

Într-o seară, Gheorghe, vecinul care altădată făcea glume, s-a oprit la poartă.

A rămas câteva minute fără să spună nimic.

Apoi și-a scos șapca.

— Măi, Ștefane… să mă ierți.

— Pentru ce?

Finalizarea Proiectului

— Pentru toate prostiile pe care le-am spus de-a lungul anilor. Eu râdeam că n-ai băiat. Uite că niciunul dintre feciorii din sat n-a venit să-și ajute părinții cum fac fetele tale.

Ștefan nu i-a răspuns imediat.

Privea curtea.

Nepoții alergau printre grămezile de lemn.

Fiicele lui râdeau împreună, exact ca în copilărie.

Pentru o clipă i s-a părut că Ana stătea iar pe prispă și îi privea cu aceeași liniște de altădată.

Casa nouă a fost gata înainte de venirea iernii.

Nu era impunătoare.

Era simplă, călduroasă și făcută cu grijă.

La intrare, fiicele au montat o plăcuță din stejar.

Pe ea scria:

„Casa Anei și a lui Ștefan – ridicată din nou de cele opt fiice ale lor.”

Când a citit, bătrânul și-a șters discret ochii.

O Nouă Viață

În ziua în care s-a mutat, toate cele opt familii au rămas la masă până târziu.

S-au spus povești.

S-au răsfoit albume vechi.

Nepoții au aflat cum fiecare dintre mamele lor căzuse cândva din cireș sau stricase câte o fereastră jucând fotbal în curte.

La plecare, Violeta i-a înmânat tatălui un calendar.

Fiecare lună avea deja notată.

În fiecare weekend urma să vină câte una dintre surori cu familia ei.

Niciun sfârșit de săptămână nu rămânea gol.

Ștefan a închis calendarul și a zâmbit.

Ani întregi își făcuse griji că nu va avea cui să lase casa, numele și tot ce învățase.

Abia acum înțelesese cât de mult se înșelase.

Nu avea un fiu.

Avea opt fiice care îi purtau mai departe munca, valorile și dragostea pentru familie.

Iar în sat nimeni nu mai făcea glume.

De fiecare dată când treceau pe lângă casa lui, oamenii spuneau același lucru:

— Om bogat a fost Ștefan. Nu pentru că a avut avere. Ci pentru că a avut opt fete care n-au uitat niciodată de unde au plecat.

—

Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.