Răsăritul visurilor

În fiecare zi, Maria ajungea prima în clădire. Înainte ca directorii, contabilii și managerii să își ocupe birourile elegante, ea făcea ca totul să strălucească. Îi plăcea să privească răsăritul prin feronierul uriaș de la etajul al zecelea, moment în care își permitea să viseze.

Visa ca fiul ei să ajungă la universitate, să aibă o casă mică și liniștită și să nu mai fie nevoită să numere fiecare bănuț înainte de sfârșitul lunii. Dar, mai presus de toate, visa ca Andrei să fie fericit.

Ambițiile lui Andrei

Fiul ei era un băiat inteligent și muncitor. Învăța excelent la școală și vorbea adesea despre dorința de a deveni medic. “Mamă, într-o zi o să am grijă de oameni și o să te fac mândră”, îi spunea el. Maria zâmbea, deși în sufletul ei exista o teamă profundă legată de costurile educației superioare.

Gestul de cinste care a schimbat totul

Într-o dimineață rece de noiembrie, în timp ce curăța sala de conferințe, Maria a găsit un portofel din piele neagră sub o masă. Cu acei bani ar fi putut plăti chiria pe mai multe luni sau ar fi putut rezolva multe probleme. Totuși, conștiința ei nu i-a permis să se gândească la altceva decât la ceea ce era corect.

A mers imediat la recepție și a predat portofelul. După câteva ore, proprietarul a fost găsit: era chiar directorul companiei, domnul Victor Stan. Când a aflat cine i-a găsit portofelul, a cerut să o întâlnească.