O despărțire dureroasă

S-au căsătorit într-o ceremonie simplă. O lună mai târziu, ea a plecat cu el spre Coreea de Sud. La aeroport, m-a îmbrățișat și a plâns. Și eu am plâns, dar în tăcere. Am crezut că se va întoarce în câțiva ani. Nu s-a întâmplat niciodată. A trecut un an. Apoi două. Apoi cinci. Am încetat să mai întreb. Doar banii continuau să vină — în fiecare an, exact optzeci de mii de dolari, cu un mesaj scurt: „Mamă, ai grijă de tine. Sunt bine.” Cuvântul ăla — „bine” — era ceea ce mă îngrijora cel mai mult.

## Îngrijorări și dorințe

Am avut odată un apel video. Era încă frumoasă, dar ochii ei nu mai erau la fel. Mereu grăbită. Mereu distantă. Am întrebat-o de ce nu vine acasă. A tăcut, apoi a spus: „Sunt foarte ocupată, mamă.” Nu am mai întrebat. Uneori, mamele devin lașe de teamă să audă adevărul.