Daniel stătea la ușă, ținând o geantă de noapte în mână. M-am convins că există o explicație, poate că avea nevoie de timp pentru el sau că urma să rămână o noapte la sora lui. Dar apoi a repetat: „Nu pot să fac asta, Serah.” Atunci am realizat că nu vorbea despre boală, ci despre noi.

Promisiuni și realitate

„Mi-ai promis că vom trece prin orice împreună,” am șoptit, dar privirea lui era plină de rușine și teamă. „Știu,” a spus el, dar durerea din vocea lui nu putea fi ignorată. „Deci, asta e tot? Pleci înainte să devin mai rău? Înainte ca tratamentele să mă schimbe?”

A luat geanta și a plecat, lăsându-mă să mă confrunt cu un viitor incert. Nunta era programată în doar douăsprezece zile, iar toate detaliile erau deja plătite. Tatăl meu se ocupa de locație, flori, rochii, catering, muzică și camere de hotel. Mama mea încă discuta despre decorațiuni, iar tatăl meu repeta discursul său.

O decizie neașteptată

Timp de trei zile, am stat în pat, cufundată în gânduri. În noaptea a patra, am stat în fața rochiei de mireasă și am avut o idee care părea absurdă, dar m-a făcut să râd. Nunta nu trebuia anulată; aveam nevoie doar de un alt văr.