— „Da…” a răspuns Andrei.

— „Te-am văzut stând aici. Ești în pauză?”

Andrei a ezitat.

— „E ziua mea de naștere.”

Bărbatul a tăcut o secundă, apoi a zâmbit ușor.

— „Atunci nu ar trebui să fii singur.”

Și a scos din buzunar o sticlă mică de suc și un baton de ciocolată.

— „Nu e mare lucru… dar la mulți ani.”

Andrei a rămas blocat. Nimeni nu îi mai spusese acele cuvinte de ani de zile.

Prima lacrimă

Nu a plâns ușor. A încercat să se abțină. Dar ceva s-a rupt în el.

— „De ce… ai face asta?” a întrebat el.

Bărbatul a ridicat din umeri:

— „Pentru că și eu am fost singur. Și știu cum e.”

Andrei a luat ciocolata în mână. Simplă. Mică. Dar în acel moment părea cel mai valoros lucru din lume.

Și-a șters ochii rapid, rușinat.