Mai întâi a plecat tata. Apoi mama s-a îmbolnăvit. Iar casa… a devenit prea mare pentru un singur om. Am plecat pe drumuri nu pentru aventură, ci pentru a nu auzi tăcerea pereților goi.

Ziua aceea

În dimineața zilei mele de naștere, am primit un singur mesaj. De la un coleg: „Să ai drumuri bune azi.” Niciun nume, nicio inimă, nicio emoție. Am râs amar. — Drumuri bune… Ca și cum asta era tot ce contează. Dar apoi am coborât din cabină. Și am văzut ceva neașteptat.

Băiatul de la benzinărie

Un băiat de vreo 12 ani stătea lângă automatul de cafea. Se uita la mine insistent. Nu în mod curios, ci în mod atent. Ca și cum mă recunoștea. Am ignorat privirea lui la început. Dar el a venit direct spre mine. — Ești șoferul de camion din fotografie, nu? M-am încruntat. — Ce fotografie?

El a scos telefonul. Și mi-a arătat postarea. Lângă camion. Cuvintele mele de ziua mea. Fără familie. Fără zâmbete reale. Doar adevăr.