Cu mișcări lente, a deschis-o. În interior era un obiect mic, întunecat, imposibil de identificat complet în lumină slabă. Dar avea o formă neregulată, ca o piatră sau un fragment de metal ars.

— Dacă intră, a spus ea fără să se uite la mine, nu te mișca.

Am simțit cum tot corpul mi se răcește.

— Cine să intre? am șoptit, abia formând cuvintele.

Nu mi-a răspuns imediat.

În schimb, a privit fix spre ușă.

Și pentru prima dată, am înțeles că nu ușa era problema.

Era ceea ce stătea de cealaltă parte.

---

Un nou sunet a spart tăcerea.

De data aceasta, nu era zgâriat.

Era ca o respirație.

Dar nu una umană.

Încet, prelung, ca și cum ceva mare își umplea plămânii chiar în fața ușii noastre.

Am simțit cum mâna mea începe să tremure necontrolat. Esteban s-a mișcat din nou, dar de data aceasta a scos un sunet slab, ca un murmur în somn.

Luc a reacționat imediat. S-a apropiat de el și i-a acoperit ușor gura cu palma.

Gestul nu era agresiv. Era protector.

Și atunci am realizat ceva și mai înfiorător.

Nu era prima dată când făcea asta.

— De cât timp? am șoptit eu, cu voce frântă. De cât timp se întâmplă asta?

Luc nu a răspuns imediat.

Apoi, fără să-și ia ochii de la ușă, a spus:

— De când ne-am mutat aici.

Am simțit cum totul se prăbușește în mine.

— Și de ce… de ce dormi între noi?

Atunci, pentru prima dată, s-a uitat direct la mine.

Și în ochii ei nu era nebunie.

Era oboseală.

O oboseală veche.

— Pentru că dacă îl las să aleagă, a spus ea, o să-l ia pe el primul.

Nu am înțeles imediat.

Dar în acea secundă, lumina de sub ușă a dispărut complet.

Și întunericul a devenit absolut.

Fără sunet.

Fără respirație.

Fără timp.

Apoi… un singur lucru.

Un clic încet, chiar lângă noi.

Nu la ușă.

În cameră.

În acel moment, Luc a strâns obiectul din cutie în pumn și a șoptit:

— Acum nu mai avem mult.

---

Și atunci am văzut.

Nu ușa.

Nu întunericul.

Ci o formă.

Foarte aproape de pat.

Prea aproape pentru a mai fugi.

Și tot ce am putut auzi a fost respirația ei liniștită, în timp ce spunea pentru ultima dată:

— Nu vă mișcați.

(continuarea rămâne în întuneric…)