În fiecare după-amiază, Sofia mergea la marginea satului, unde locuia bătrâna Ileana. Aceasta era singură de mulți ani, iar prezența fetiței îi aducea o rază de soare în viața ei. Sofia aducea flori de câmp, îi citea povești și o ajuta să îngrijească grădina. Împreună, stăteau pe banca din fața casei și priveau norii, iar fiecare vizită transforma tristețea bătrânei în bucurie.

Întrebări și răspunsuri

Într-o zi, bătrâna Ileana a întrebat-o pe Sofia de ce zâmbește mereu. Fetița a răspuns cu sinceritate: „Pentru că atunci când zâmbesc, parcă lumea nu mai este atât de tristă.” Această înțelepciune a unui copil atât de mic a impresionat-o profund pe Ileana, care a realizat că Sofia avea o capacitate rară de a aduce lumină în viețile celor din jur.

Sofia, prietenă și colegă

La școală, Sofia era iubită de toți colegii săi, nu pentru hainele frumoase sau rechizitele scumpe, ci pentru sufletul ei cald. Împărțea cu generozitate mâncarea cu cei care aveau nevoie și oferea sprijin celor care plângeau. Darul ei de a face oamenii să se simtă mai puțin singuri era cu adevărat special.