Am decis că nu avea rost să mă mai prefac adormită. Nimeni nu îmi putea lua puterea. Am câteva resurse, chiar dacă erau puține.

„Andrei,” am murmurat cu voce slabă, pentru a-l face să se uite la mine, „Eu sunt aici. Mami este aici.”

Încet, am strâns pumnul, hotărârea demnă de o mamă care își apără copilul, dar ochii mi se îngustau de oboseală și frică. Trebuia să gândesc rapid, să elaborez un plan. Era singura mea soluție.

„Mami, nu-mi faică rău!” a spus Andrei.

Când am auzit vocea lui înduioșătoare, am decis: nu voi lăsa ca umilința mea să le ofere victoria.

„Nu pot să mor. Nu pot să-i las să câștige.”

Asta îmi spunea gândul meu. Găseam o putere pe care nu credeam că o pot avea.

Așa că m-am concentrat pe viitor, pe lupta mea. Ce va fi dacă voi continua să mă prefac? Ce va fi dacă voi asculta la planurile lor?

Dar, vorbind cu Andrei… voiam să-i dăruiesc speranță. Nu voi renunța la el. Nu mă lasă să mă înfrângă.

„Să fac o mișcare… să evadez!” am murmurat, iar ușa deschisă a gândirii mi-a dat un curaj nebun.

Dar riscurile erau mari. Știam că mașina lui Mihai și-a făcut intrarea în viața mea, iar durerea ajungea până în cele mai adânci colțuri ale inimii mele.

„Trebuie să rămân aleră…” m-am spus, iar prin mintea mea au început să curgă valuri de soluții.

—

Această poveste ne arată cât de fragilă poate fi legătura dintre iubire și trădare. În fața unei astfel de amenințări, curajul și determinarea devin esențiale. Rămâne de văzut dacă protagonista va reuși să își salveze viața și să își protejeze copilul de pericolele care o pândesc.