În acel moment, Ionuț a realizat că nu doar sănătatea fetiței era în joc, ci și viitorul familiei lui, tot ceea ce avea și prețuia. Un sentiment de panică crescândă îl învăluia și, în mintea lui, planurile de viitor se topeau ca zăpada la soare.

O asistentă a ieșit din sala de urgență, iar privirea ei era serioasă. Ionuț s-a apropiat, simțind un fior recorrer. „Cum este?”

„Îi facem analize acum. A pierdut multă apă, dar nu este de neglijat. Trebuie să ne așteptăm la răspunsuri.”

Acea secundă a durat o eternitate. Timpul părea că se oprește, și în spatele lui, Mihai a început să plângă ușor.

„O să fie bine, Mihai, trebuie să ai încredere.”

Dar ceva din tonul lui nu părea să fie convingător. Ionuț și-a dres vocea, a luat un scaun și s-a așezat lângă fiul său. „Știu că e greu. Dar noi suntem împreună, nu ești singur.”

Chiar și acele cuvinte simple păreau un balsam. Ai să fii bine, Ioana. Ai să revii la viață, la jocuri și râsete.

Zilele au trecut într-o nebunie de emoții, iar speranța lui Ionuț era pusă la încercare. Finalmente, medicul a apărut cu un zâmbet timid.

„Ioana va fi bine, a avut o deshidratare severă, dar a avut noroc. O să rămână la observație, dar poate fi externată în curând.”

Lacrimi de ușurare au căzut pe obrașul lui Ionuț.

„Mulțumesc, mulțumesc…” a murmurat, îmbrățișându-l pe Mihai, care acum plângea de bucurie.

În acea clipă, toate fricile, toate îngrijorările s-au risipit, iar Ionuț a realizat că adevărata bogăție nu era niciodată în conturi, ci în momentele precum acestea, petrecute împreună cu cei dragi.