Știam că acest moment era crucial. O mână de nervi și disperare mă determina să mă ridic, să încerc să pun cap la cap fragmentele unei vieți distruse de trădare. M-am concentrat asupra brățării mele, care sub influența panicii îmi apărea ca o ancoră de salvare. Cu fiecare bătaie a ușii, pulsul meu se resimțea.

Confruntarea inevitabilă

„În momentul în care semnezi, nu te mai întorci,” m-a avertizat Doru, privindu-mă cu neîncredere. Ochii mi s-au întunecat. „Ce-ar fi să începem un alt fel de joc?” am spus cu o tărie pe care nu mai credeam că o am. Nu mai era timp pentru frică.

Victoria s-a aplecat în fața mea, bucuria din privirea ei începând să se transforme într-o combinație de iritare și frică. „Crede-mă, mamă, dacă nu o faci, va fi și mai rău pentru tine.” Erau cuvinte reci, dar vocea ei tremura de ușoară neliniște. Auzisem în ea o fărâmă de regret, dar nu aveam de gând să mă las manipulat.

Deodată, un zgomot puternic a spart tăcerea. Ușa de la intrare a fost smulsă din balanță cu o forță uriașă, iar trei polițiști masivi pătrund în beci. La vederea lor, fața Victoriei s-a livrat într-o expresie combinată de încercare și panică. „Nu!” a strigat ea, dar era prea târziu.

Finalul unei epoci

Unul dintre polițiști, cu o voce gravă și hotărâtă, i-a spus lui Doru: „Știu că ai un dosar ilegal acolo.” Doru a încercat să se desprindă de realitate, dar unul dintre ofițeri l-a avertizat că are nevoie de voința lor pentru a-l realiza.

Victoria s-a ridicat brusc, gesticulând cu hârtiile pe care le ținea în mână. „Nu am făcut nimic! Asta e o neînțelegere!” Strigătele ei rezonau în pereții beciului, dar eu am simțit că, în sfârșit, aveam suportul pe care l-am dorit. Eram împreună cu legea, iar Doru, care o întărâtase pe Victoria, părea o umbră într-o poveste fără însuflețire.