Într-o dimineață rece de mai, o femeie tânără stătea lângă crucea băiatului meu, iar prezența ei a stârnit în mine o furie inexplicabilă. De patru ani vin singură la cimitir, aducând lalele albe, florile preferate ale lui Andrei. În acea zi, am simțit că am fost invadată în locul meu sacru, dar ceea ce urma să descopăr avea să schimbe totul.

O întâlnire neașteptată

M-am oprit în mijlocul aleii, cu brațul de flori strâns la piept. Am privit femeia care părea că plânge, ținând de mână un copil mic. Cu inima bătându-mi puternic, m-am apropiat, hotărâtă să-i spun că s-a încurcat de mormânt. Când am întrebat-o dacă a greșit, am observat cum fața ei se îngălbenise de frică. Pe marmură ardea o lumânare nouă, iar lumina dimineții cădea pe fotografia lui Andrei.