— Am divorțat, nu-i așa? Atunci de ce mama ta continuă să se comporte ca și cum ar fi stăpâna cabanei mele?

Seara aceea l-a găsit pe Serghei la telefon cu Marina, sperând la sprijin.

— Marina, trebuie să vorbim serios despre mama ta.

La celălalt capăt al firului s-a lăsat o tăcere scurtă.

— Ce a mai făcut acum?

— Ce a mai făcut? A desfăcut aleea pe care am muncit două săptămâni să o construiesc. A mutat iar răsadurile. Mi-a ocupat jumătate din teren și spune tuturor vecinilor că ea este proprietara.

Marina oftă adânc.

— Știi cum este mama…

— Nu, Marina. Nu mai este vorba despre cum este mama ta. Este vorba despre faptul că nu respectă nimic.

— O să vorbesc cu ea.

— Ai spus asta de zeci de ori.

Conversația s-a încheiat fără rezultat.

Serghei a închis telefonul și a privit prin fereastră spre grădina luminată de lună.

Când cumpărase acel loc, își imaginase dimineți liniștite, cafea pe verandă și seri petrecute sub cerul înstelat.

În schimb, fiecare weekend se transformase într-o luptă.

Dar ceea ce avea să descopere câteva zile mai târziu avea să schimbe totul.

Într-o dimineață de sâmbătă, a ajuns la cabană mai devreme decât de obicei.

Poarta era întredeschisă.

Ciudat.

Întotdeauna o încuia.

A intrat în curte și a observat imediat urmele proaspete de cauciuc pe iarbă.

Un camion fusese acolo.

Inima i s-a strâns.

A grăbit pasul spre magazia din spate.

Ușa era larg deschisă.

Înăuntru, rafturile erau aproape goale.

Lipseau uneltele electrice, motocoasa, generatorul și chiar bicicleta pe care o cumpărase anul trecut.

— Nu se poate…

Și-a trecut mâna peste frunte.

Fusese jefuit.

Sau cel puțin asta a crezut în primele minute.

Apoi l-a văzut pe vecinul de peste drum apropiindu-se.

— Bună dimineața, Serghei.

— Bună dimineața? Mi-au golit magazia!

Vecinul îl privi surprins.

— Cum adică? Credeam că ai vândut lucrurile.

— Ce?

— Păi acum două zile a venit un camion. Mama fostei tale soții supraveghea încărcarea. Le spunea tuturor că proprietatea urmează să fie vândută.

Serghei simți cum sângele îi îngheață în vene.

— A spus ce?

— Că este reprezentanta familiei și că lichidează tot ce nu mai este necesar.

Fără să mai spună un cuvânt, Serghei s-a urcat în mașină și a pornit direct spre oraș.

Pentru prima dată în viață, furia îi întuneca orice urmă de rațiune.

O oră mai târziu bătea la ușa apartamentului Tamarei Ivanovna.

Femeia a deschis calm, de parcă îl aștepta.

— Ah, ai venit.

— Unde sunt lucrurile mele?

— Ce lucruri?

— Nu te preface că nu înțelegi!

— Ah, acelea…

Femeia ridică din umeri.

— Le-am vândut.

— Le-ai vândut?!

— Nu le foloseai.

— Erau proprietatea mea!

— Totul era pe terenul familiei.

— Care familie? Eu și Marina am divorțat acum trei ani!

Femeia îl privi rece.

— Divorțul vostru nu schimbă faptul că eu am investit suflet în acel loc.

— Ai investit suflet?

Serghei aproape râse de absurdul situației.

— Ai distrus tot ce am construit!

— Eu am făcut acel teren să producă ceva util.

— Nu era terenul tău!

— Acum este mai mult al meu decât al tău.

Această propoziție a fost picătura care a umplut paharul.

În aceeași zi, Serghei a mers la un avocat.