Lecții de viață

Am stat pe scăunelul ei până s-a lăsat seara. N-am plâns cum plângi la înmormântare, ci încet, cum plângi când e prea târziu și nu mai ai cui să spui „iartă-mă”. Am luat scăunelul cu mine la Cluj.

Acum, în fiecare vară, mă așez pe el câteva minute și mă uit pe fereastră, spre stradă. Voi când ați fost ultima oară la poarta unde vă aștepta cineva doar pe voi? Și mai e cineva, acum, care iese și azi la poartă, sperând că veniți?

Această poveste ne amintește de importanța legăturilor familiale și de a nu uita să ne întoarcem la cei dragi. Fiecare moment contează, iar așteptarea poate fi o formă profundă de iubire. Să ne amintim să prețuim aceste legături și să nu lăsăm timpul să ne despartă de cei care ne iubesc.